Iconografie bizantina

Iconografia in arta bizantina

O intelegere exacta a artei bizantine presupune o buna cunoastere a bizantinilor insisi. Exista tendinta de a-i considera ca pe un nou popor aparut in istorie si care, in drumul lui, ar fi prefacut in ruine monumentele paganismului. Cei pe care noi ii numim bizantini se socoteau supusi ai Imperiului roman, care isi ducea mai departe existenta, in ciuda faptului ca migratiile ii amputasera provinciile apusene, si nu le-ar fi trecut prin gand sa foloseasca, asa cum facem noi, expresia "Imperiul roman de rasarit".

Nu este deci de mirare sa gasim, in civilizatia bizantina si mai ales in arte, o trainica mostenire din epoca romana.

Arta bizantina a purtat pecetea imperiului autocratic, crestin si greco-oriental in sanul caruia a inflorit. Functia sa esentiala a fost aceea de a exalta maretia supranaturala a imparatului si a bisericii, de a crea cadrul somptuos in care se desfasurau liturghiile lor, de a ilustra prin imagini natura divina a misiunii lor, de a furniza obiectele necesare celebrarii ritualului. Nu este o arta a ratiunii si a realitatii, ci a transcendentei si a fastului, o arta care trebuie sa uluiasca si sa insufle respect supusilor, credinciosilor si popoarelor invecinate. Acest caracter imperial este una dintre trasaturile care o deosebesc cel mai net de celelalte arte , cum ar fi cea romanica si cea gotica.

Unele opere vor avea o armonie si un echilibru clasic, altele o vehementa patetica. Aici va predomina simtul unui colorit mangaietor, dincolo de gustul pentru linia eleganta.

Mai departe, iconografia o putem defini ca disciplina care se ocupă cu studiul operelor realizate în diverse arte plastice; studiu al operelor de acest fel privitoare la un anumit subiect totalitatea imaginilor documentare referitoare la o epocă, la o problemă, la o localitate etc.

Iconografia, cultura și arta bizantină au constituit instrumentul de propagandă a religiei creștine, dar și a puterii imperiale,  aveau rolul de a impresiona, de a înălța sufletul către divinitate.Exista o artă oficială închinata bazileului și elaborată la curtea de la Constantinopol și mai exista o componentă populară, specifică mediilor formate din călugări și oameni simpli, care era promovată de mănăstiri și de școli locale, păstrarea regulilor și canoanelor care determină stabilitatea artei și lipsa ei de libertate creativă și fantezie. Cu rare excepții, artiștii bizantini sunt anonimi, conservatori, păstrători ai regulilor odata stabilite. Orice inovație adoptată devine regulă, ceea ce explică evoluția înceată și fără salturi a întregii arte.Dincolo de un numitor comun,iconografia ca mijloc de exprimare în, pictura, există în plan local trăsături de individualizare, specifice diferitelor școli și centre existente pe teritoriul imperiului.

In toate epocile istorieie artei bizantine ,fresca a fost folosita alaturi de mozaic in decoratia bisericilor si mandoua aceste tehnici au adoptat aceleasi teme iconografice,Ecoul iluzionismului,naturaletea detaliilor,lirismul expresiei figurilor,siguranta si dezinvoltura tusei,confera acestui ciclu pictural caracterul de moment de referinta pentru arta bizantina.Temele specifice artei bizantine si modalitatea de reprezentare a lor au suferit o influenta orientala evidenta.

Mozaicul ca gen de arta , in perfecta concordanta cu estetica ce fundamenta creatia artistului bizantin – prin mijlocirea caruia stralucirea luminii si a culorilor apropia spiritul de perfectiunea invizibila, spre beatitudine si extaz.Avandu-si originile din mozaicul roman din epoca tarzie,mozaicul bizantin se va indeparta foarte curand de spiritul realist al acestuia ,folosindu-se de imagini solemne plasate pe un fond de aur pentru a sugera supranaturalul credintei.Estetica acestui gen de arta este conditionata de natura materialului intrebuintat si de tehnica impusa de acesta.Mozaicul favorizeaza prin insasi natura sa o linie de contur inchisa si rezolva corpurile in pura suprafata. – in timp ce stralucirea sa luminoasa glorifca continutul vizionar si imaterial,spiritual ,al imaginii.Doua sunt abilitatile tehnice ale mozaicistilor bizantini,pe care acestia exalta vivacitatea si vitalitatea luminoasa a imaginilor: folosirea curbaturii in valuri a peretelui plan,si o usoara inclinare spre sursele de lumina si spre in jos,spre punctul in care este plasat privitorul.
Aflindu-se in aceasi arie a perioadei bizantine,manuscrisele aveau scoarte ferecate in aur si argint aurit cu bogate ornamente in relief. De cele mai multe ori des aplicau piatre scumpe, placi de ivoriu sau de sidef.Bizantinii au tesut si covoare cu motive geometrice ori cu elemente stilizate din fauna si flora, de o mare varietate si o mare bogatie de culori.In arta bizantina, de asemenea, au fost lucrate broderii cu scene religioase dupa picturi executate de mesteri iscusiti.Fildesul s-a folosit pentru obiecte mici de podoaba si de cult.O mare intrebiuntare a avut aurul si argintul, ca si emailul,ceramica

Arta si influenta ei asupra umanitatii

Trăim într-o lume extrem de complexa, una care presupune multe competenţe şi abilităţi diferite pentru a face drumul nostru prin ea. Una dintre aceste competenţe este să se uite la linii si forme pe care le vedem în jurul nostru şi pentru a le da un sens. Acest abilitatea de a citi imagini este o parte esenţială a vieţii noastre. Dacă nu am avea, viata, asa cum o stim, ar fi imposibil; lumea noastră ar fi de nerecunoscut. Dar la un moment dat în trecutul nostru vechi, asta e ceea ce lumea a fost ca - închipuiri. Si apoi, ceva sa schimbat. La un moment dat în istoria noastră umană, probabil, aproximativ 35.000 de ani în urmă, am început pentru a crea imagini şi de a înţelege ceea ce au însemnat. Arheolog numesc această perioadă "explozie creatoare." Dar de ce oamenii decide brusc să înceapă crearea de imagini de lumea din jurul lor?


Descoperirea de picturi rupestre preistorice din Altamira a dat experţi secolul 19 un indiciu la această întrebare-au teoretizat primul om evident, preistorice pictate pur şi simplu pentru a reprezenta lumea din jurul lor. Dar că nu a fost un răspuns real, pentru acesti artisti devreme doar părea să picteze un singur lucru-animale. Şi au pictat fotografiile lor în peşteri întunecate, de asemenea, departe de ochii de admiratori.

Oamenii de stiinta care studiaza modificarea stări de conştiinţă sugerează că răspunsul constă în hard-cablare a creierului. Oamenii nu au doar o zi decide să inventeze face poze. Mai degrabă, artişti preistorice în cazul în care se confruntă cu privarea senzorială adânc în peşterile lor într-un fel de transă de stat duce la halucinaţii puternice. Aceste halucinaţii au fost de asemenea importanţă emoţionale puternice s-au simţit obligaţi să le picteze pe pereti. Conform acestei teorii, acesti artisti au fost pur şi simplu cuie jos viziunile lor.

Când vom viziona un film bun, ceva extraordinar se întâmplă. Am devenit atât de implicat cu ce se întâmplă pe care simţim trăim povestea noi înşine. incanta Films, îngrozi şi ne inspira, dar lor tehnici vizuale storytelling nu sunt un fenomen modern, de fapt, ei merg înapoi la trecutul antic. Dar cum a făcut film obţine într-adevăr capacitatea sa de a ne de transport spre alte lumi? Unde a ingredientelor de povestiri vizuale provin de la?

Prima poveste scrisă vreodată este de patru mii de ani, şi spune povestea lui Ghilgameş, legendarul rege leu-uciderii, care este eroul din lume prima acţiune. Această poveste este unic prin faptul că este primul narativ pentru a exploata dorinţa universale ale omului pentru un erou. Dar, doar cu un erou în cuvinte nu este suficient. Regele o ambiţioasă în Asiria a vrut să profite de popularitatea eroice de Ghilgameş, aşa că a creat prima poveste complet vizuale în relief de piatră - pentru cei care nu puteau citi. Friză nu a avut doar un erou, dar a avut de asemenea o structura poveste, un început, mijloc şi sfârşit. Din păcate, a fost greu să se implice emoţional în poveste.

A fost nevoie de grecii de a veni cu un stil vizual povesti care au avut caractere credibile psihologic

A fost nevoie de grecii de a veni cu un stil vizual povesti care a făcut într-adevăr de îngrijire, care a avut caractere psihologic credibile. Romanii au luat-o povestire pas mai departe, au combinat cele trei elemente de plumb eroic puternic, o poveste captivantă şi personaje emoţional implică într-o naraţiune vizual unic. Columna lui Traian de la Roma (a se vedea Storytelling Interactive) este probabil cel mai bun exemplu al acestui tip de comunicare vizuala.

În cele din urmă, cu toate acestea, la fel de impresionant ca şi coloana poate fi, ea lipseşte încă ceva - încă îi lipseşte puterea de a captiva. Dar această piesă lipsă pot fi găsite în civilizaţia non-clasice de aborigenii din Australia, a cărui povestire combină vizual, precum şi muzică şi canto. Este acest soundtrack care oferă puterea de poveste Aboriginal au supravieţuit mii de ani, şi care este atât de critică pentru succesul de capacitatea de film moderne, de a ne transport în alte lumi.

Liderii de cele mai multe ţări moderne exploata un instrument politic puternic - puterea imaginilor. Aceste tehnici, de fapt, s-au inventat mii de ani în urmă de către liderii lumii antice. Dar cum politicienii utilizează efectiv imagini să ne convingă - de multe ori fără ca noi măcar să ştie? Cum au facut-o de mii de ani în urmă?

Un gravesite vechi lângă Stonehenge a dezvăluit un om important îngropat cu ornamente frumos lucrate de aur -, probabil, numai obiecte, cum ar aur în Marea Britanie la momentul respectiv. Acest aur, deci imposibil de rare, s-ar fi orbit de localnici, creând imaginea unui lider. Deci, în mod clar a fost învăţat de timpuriu în istoria umana faptul ca arta ca podoabă personale îmbunătăţită starea dumneavoastră.

Politicienii moderne folosesc tehnici de politic inventat de către conducătorii de vechi, dar in loc de vopsea şi de marmură, pe care le utilizează tehnologia digitală

În alte părţi ale lumii antice, cu toate acestea, multi lideri au avut imperii vaste cu mulţi oameni disparate cucerit la regulă, şi bijuterii posedă amenda nu a fost suficient pentru a obţine lor împărătească mesajul. Darius cel Mare, regele perşilor, a venit cu logo-ul artă politică în primul rând, cu Alexandru cel Mare mai târziu pe baza conceptului de imprimare fata lui pe monedele care au inundat imperiul său. Augustus de la Roma, patruzeci de ani înainte de Hristos, fabricat prima minciună politică, prin crearea unei serii de portrete statut pe care la facut sa par a fi un om al poporului, în timp ce exterminarea fără milă de concurenţă. Politicienii moderne folosesc tehnici similare cu cele inventate de conducători de vechi, dar in loc de vopsea şi de marmură, pe care le utilizează tehnologia digitală. Dar indiferent de forma finală, oamenii rămân la fel de vulnerabil ca niciodată acum la puterea de convingere a art.

Imagini de la corpul uman umple ecranele noastre TV, reviste, panouri publicitare, aproape noastră în fiecare moment starea de veghe. A lungul veacurilor artiştii au fost obsedat cu formă umană. Gama de organisme care le-au creat-o este uluitoare, dar totuşi ele au un lucru în comun ... nici una dintre aceste imagini se aseamănă cu o adevărată fiinţă umană.

Deci, de ce este lumea noastra moderna, dominata de imagini ale corpului care sunt nerealiste?

Neurologi teoretiza acest lucru are ceva de a face cu modul de funcţionare a creierului uman, şi punctul de la un principiu neurologic cunoscut sub numele de schimbare de vârf. În esenţă, creierul nostru este hard-wired să se concentreze pe părţile de obiecte cu asociaţiile de plăcut. Deci, dacă ai fi fost un artist, tendinţa va fi de a reproduce figuri umane, cu piese care au contat cel mai mult la tine.

Creierul nostru este hard-wired să se concentreze pe părţile de obiecte cu asociaţiile de plăcut.

Artişti preistorice au fost prinşi în mod clar în tendinţele schimbare de vârf, creând statui exagerat ca Venus din Willendorf renumit. Pentru partea lor, egiptenii perfecţionat o mai stilizat, figura pentru-obsedat umane, doar pentru a avea greci izbucni şi de a crea fantastic eroic - imagini de genul Bronzuri Riace - dar total nerealiste.

Deci, de ce atunci sunt noi, modernii, în mod constant inundat de imagini nerealiste ale corpului?

În realitate, noi, oamenii, nu place foarte mult de realitate - am prefera exagerat, mai uman decat cea a omului, imagini ale corpului. Acesta este un instinct biologic comun care ne apare în mod inexorabil legătură cu strămoşii noştri vechi.

                                                                                            Alexandru

Arta in neolitic

Arta neolitica este o arta care isi mai pastreaza inca anumite scopuri magice (scopuri care, in cimpul artei religioase, n-au disparut pana azi nici in marile religii). Dar acum picturile sunt aduse la intrarea grotelor, sunt scoase la lumina spre a fi privite si in afara momentelor si actelor de cult, pentru a da astfel o mai sporita satisfactie estetica privitorului. Este o arta de observatie a miscarii, in special a miscarii omului; o arta a vivacitatii, a gestului, a activitatilor grupului, a scenelor de amploare, a vietii cotidiene. O arta de realism vizual, dar si de realism logic. O arta care stie sa renunte la asemanarea exterioara exacta in beneficiul ideii abstracte, intens si sugestiv comunicata prin procedeul stilizarii, procedeu care, la populatiile agricole, va duce la o predominanta a geometrismului decorativ in ceramica si in alte produse. O arta care stie sa sacrifice exactitatea contururilor anatomice reale, pentru a putea obtine in schimb efecte bazate pe sugestivitatea senzatiei frapante.

Si, mai ales, este o arta care acorda cum am spus o neta preponderenta figurii omului, redat intr-o mare varietate de atitudini si de actiuni, individuale sau colective; actiuni a caror reprezentare urmareste sa-i puna in evidenta calitatile fizice si uneori chiar

insusirile morale.

Arta epocii neolitice se deosebeste fundamental de arta paleoliticului superior. Este o arta dc o ampla difuziune geografica; ceea ce se explica prin faptul ca acum omul se deplaseaza la distante mari, a inceput sa navigheze de-a lungul fluviilor si a coastelor, sa faca schimburi de bunuri sau de diferite obiecte. (S-au gasit podoabe confectionate din scoici marine la o distanta de 200 km de mare). Asemanarile frapante dintre picturile neolitice din Ana-tolia septentrionala, cu cele din nordul Africii si cu cele din sud-estul Spaniei ne permit sa presupunem ca grupurile umane din aceste zone atit de andepartate unele de altele au venit in contact direct intre ele, schimband si idei si experient

Cu o forta de redare realista exceptionala este reprezentata miscarea. La fel si vigoarea fizica a barbatului, arcasul in actiune, omul in nenumarate atitudini posibile, dar mai ales miscarea.

In cadrul acestui realism figurativ in acelasi timp vizual si conceptual impresia coplesitoare de spontaneitate, de dinamism, este obtinuta si cu procedee (am zice) expresioniste, cum sunt: lungimea mult exagerata a picioarelor omului care alearga, subtirimea nenaturala a torsului barbatului, reprezentarea sagetii in zbor; procedee care, impinse apoi la extrem, vor degenera in schematism. Expresivitatea actiunii de un dinamism extrem culmineaza in scenele de lupta (Morella la Vieja, Spania), cu figuri desenate schematic, mult stilizate, siluete de-a dreptul filidiforme, desfasurand o mare varieta

te de miscari, totul concentrand impresia asupra efectului de ansamblu al grupului de figuri.

Fara andoiala ca si aceste figuri aveau o anumita functie magica, erau legate de un act de cult. Dar in acelasi timp, grija cu care uneori sunt executate arata ca artistul urmarea si efectul placerii estetice. Esentialmente, functia acestei arte era desigur cea magica, scopul ei mai raminea inca legat de vinatoare, de o practica magica menita sa-si exercite efectul asupra animalului vanat. Numai ca acum, in noile conditii de viata materiala a epocii neolitice (si in mezolitic) omul nu mai este atat de dependent de conditia vanatu-lui.

Ca atare, interesul pictorului se transfera de la animal asupra omului. Constiinta noii sale situatii, constiinta superioritatii sale nete asupra lumii animale, a relativei sale independente de sursa de existenta naturala oferita de vanat, a fost o cucerire spirituala atat de importanta incat n-a putut sa nu determine o profunda mutatie si in constiinta deci si in inspiratia sa artistica.

Si (cum observa Acanfora) aceasta mutatie a fost atat de importanta, incat a ajuns sa creeze o exaltare aproape euforica a caracterelor umane; o exaltare care ajunge sa altereze, in functie ideologica, si caracterele realiste ale figurii omenesti.

Atentia pictorului epocii neolitice (si mezolitice) este deci concentrata asupra compozitiei narative si asupra omului. Protagonistul acestei picturi noi este omul. In reprezentarea lui artistul tine sa ii accentueze forta, curajul, agilitatea, minuirea perfecta a arcului, fara a omite totusi pericolul mortal care il pandeste. In felul acesta, consemnand intimplari din trecut, evenimente din viata grupului, arta devine si narativa.

FUNCTIA MAGICA A ARTEI

Arta paleoliticului superior avea o functie preponderent magica; nu era un act dezinteresat, un act estetic pur, ci o operatie avand o finalitate magica, ale carei rituri erau oficiate in incaperile retrase ale grotei, in „sanctuare". Creatorul picturilor magdaleniene credea in posibilitatea de a actiona asupra animalului prin intermediul imaginii acestuia. Dar scopul artei lui nu era exclusiv un scop material, utilitar prin interventia magiei.
In practica artei figurative a omului din paleoliticul superior a existat fara andoiala si un impuls artistic relativ independent de nevoia omului de a-si procura hrana. Magia s-a folosit de arta, dar nu magia a fost aceea care a creat arta

Artistii acestei epoci preistorice erau desigur indivizi deosebiti, respectati de comuni

tate pentru ca operele lor erau intim legate de credintele religioase si de practicile ei magice si cultice; dar este foarte probabil ca erau respectati si ca profesionisti care, prin iscusinta activitatii lor, procurau celorlalti si o satisfactie de ordin estetic. Ei stiau sa execute si crochiuri de membre, de portiuni izolate ale corpului animalului, crochiuri care constituiau rudimentare dar adevarate studii anatomice: si pana la urma sa execute opere finite, care ii impresionau pe membrii grupului si sub raport estetic, nu numai in planul gandirii magico-religioase.

In felul acesta, in paleoliticul superior arta a facut asadar primii pasi. Totodata, omul a stabilit inca de pe acum si unele principii, fundamentale, ale artei de mai tirziu.
Astfel, pentru ca actul magic sa fie operant omul a trebuit sa realizeze "asemanarea" dintre desenul lui si obiectul desenat; a aparut deci principiul realismului senzorial, vizual. Apoi, in momentul in care o imagine va incepe sa fie considerata ca traducand sensibil o forta invizibila a naturii (de pilda fecunditatea, exprimata vizual prin statueta unei femei gravide) se va naste „simbolul".

Odata cu aparitia simbolului, pe de o parte, si pe de alta parte cu nevoia dea simplifica, de a generaliza, de a crea un "tip" (de cerb in general, de bizon, etc), s-a manifestat pentru prima data si tendinta de „abstractizare": realismul senzorial a devenit realism conceptual. In sfirsit, din momentul aparitiei ornamenticii, a primelor crestaturi facute de om pe diferite oase, este evidenta (cf. Huyghe) si manifestarea unei vointe de ordine; repetitia liniilor genereaza principiul paralelismului, incepe sa se prefigureze principiul simetriei si al decorativismului. Cu aceste prime realizari artistice, oricat de rudimentare deocamdata, arta a intrat in posesia unor elemente definitive.

                                                                                                          Alexandru